Propun – știind prea bine că omul e cam neîndemânatic, egoist sau gândește prea mult înainte de-ai oferi dragostea cuiva – să încercăm măcar în anul care urmează să râdem împreună cu cei din jur mai des, ne-ar ajuta, cred, să ieșim din obositorul ”eu”.
Pomul bun by Ancussa, Timișoara, Bar Al-Kimia, 2011
DRAGOSTEA, adică libidoul, dragostea de viață nu e dătătoare de încredere, nu e liberă, nu poate fi justificată din punct de vedere spiritual; numai iubirea creatoare se poate justifica, adică iubirea părintească, iubirea născătoare de viață; voința de a crea ființe. Tocmai asta e iubirea divină. Să nu vrei să-ți păstrezi propria viață ci să-i faci pe ceilalți să traiască: să dăm viață dacă nu avem dreptul de-a ne iubi; dacă nu e bine să ne iubim, e bine să-i iubim pe ceilalți, și nu ca să ne regăsim în ei ci pentru că sînt într-adevăr alții decît sinele. În felul ăsta, lumea nu s-ar pierde. (fragment – Jurnal în Fărîme de Eugen Ionescu, Editura Humanitas, 1992, p.71.)
