Aruncată de valuri,
privirea lungă a unui căpitan de corabie
m-a suprins pe spinarea unui delfin singuratic.
Echipajul mi-a aruncat cozonacul de salvare,
iar delfinul a fost mâncat la cină, în taină.
La trezirea de apoi căpitanul mi se arată de aproape cu barba sa lungă:
- De azi vei fi parte din echipaj, eu sunt Noe!
- Noah…e prea mult ce îmi cereţi să cred!
Căpitanul şi-a dat barba peste umeri şi a ordonat:
- Daţi-o jos!
Am fost azvârlită într-o lagună, dar fără cozonac.
Şed iar doar eu şi urmele mele pe ulima fâşie de nisip,
urme pe care fluxul în curând le va şterge.
Bogdan
catalinafometici