The Palace

[Frumoasa Lidia, Studentfest]

That’s why we never keep fingers in their right
place- the Palace is burning clouds of sun, is now
or never, be aware of replay fire- mă duc în
capcanele tale cu fruntea palidă mă duc în căldarea
ta de lemn să-mi iau pielea cu gustul pădurii pe
care bunicii tăi au tot semănat-o
share share share;

mă duc în capcanele tale întinse mistreţilor care
încă îţi seamănă pădurea bunicilor. Încă cred în
capcanele tale- there will be nothing to share dou,
there will be crawlling to thunder and chase of
futil love, be aware of replay fire.

- Mă duc în capcanele tale; prin apa coaptă a
tunelului pădurea îşi prinde marginile pădurea îşi
înghite mistreţii. Pentru noi e doar o gură de aer
o mie de colţi bătuţi în degete
- mă duc în capcanele tale în care s-au strâns
sunetele roşii: lumina se cheamă trigger lumina îşi
strânge pelicula din răsucirea sufletelor la podul
cu sângele

there is nothing as sun to rampart old storms.

Nori, clădiri şi umbre

Uneori îmi place să mă plimb pe uliţă, să mă scarpin în cap cu mâna dreaptă în partea stângă, să fac o fotografie norilor prin gaura cheii şi aşa mai departe. Uneori nu-mi reuşeşte pentru că-mi stau clădirile în cale, alteori nu mă lasă lumea să am timpul necesar ca să ajung să mă scarpin cu mâna stangă în partea dreaptă. Şi alte asemenea scuze îmi ocupă viaţa.

http://www.flickr.com/photos/27299107@N06/sets/72157605665722552/

Din strămoşi

Nu credeam a învăţa să fiu cârpită cu ac şi aţă vreodată.  Şedeam încordată în urma unei intervenţii chirurgicale. Stomatologul meu s-a văzut obligat să-şi strice după-amiaza paşnică înainte de meciul mult aşteptat, despicând gingia ascunzătoare de durere. Cruntă pe cum mă aşteptam nu a fost tăierea, iar coaserea a fost chiar foarte hazlie… Născută din părinţi croitori de haine (nu de drumuri), mi-a fost dat de multe ori să iau parte la coaserea straielor, chiar eu însămi am început să le fur meseria (chiar şi sănătatea), cârpind tot ce-mi ieşea în cale. Dar azi am ajuns să fiu eu cârpită. Un ac şi aţă îmi lega gingia desperecheată. Priveam prostită cum iese aţa din gura mea şi doctorul se străduia să lege un balţ (nod, pentru neştiutori) frumos… Am pufnit în râs cu aţa în gură. “Te doare?” mă întreabă doctorul.         

“Nu dom’ doctor… râd, râd laolaltă cu strămoşii mei.

 

 

Ale deşertului

[pic of Dicocodino]

Cum să alegi mai bine din ce ai putea răspândi cu mânuţele tale calde

de care lumea se bate singură în coloanele ei cariate cu alcool cum să alegi

mai bine între învelitoarele de soare şi învelitoarele de septembrie?

- Eva îi lua Mellei rujurile Eva trăia în oglinda cristalină a Mellei împărăţii

de putere, coastele ei vibrau cu lumea amară a cafelelor luate la măsuţa

englezească.

 

Mel Mel, tu ştii că dintre noi au ales tivul nostru de aur care aşa redundant

e singurul meu lănţic ca armura razelor care cad înspre noi şi e atât de bine?

E singura strălucire a coapselor mele înclinate între flori când dragostea toată

se propteşte de via tatei şi numără firele de iarbă zdrobite acolo,

 

şi oricum, lănţicul ăsta scrijeleşte singurul foişor din care să îmi aleg văile

dulci de copilaşi când vine vremea să uit de cuptoarele noastre de pământ

şi de păsările noastre de plastilină care cântă şi astăzi cântă.

 

 Recenziile mele trec prin găurile timpului recenziile mele respiră prin păsările

noastre verzi pădurea găurile beţigaşele făina contratimpul Melli1 Melli2

- Mel tu ştii că noi nu ne mai iubim ca la inceput tu ştii că ăsta nu e  minusul

viselor noastre crescute în aceeaşi nucă de lumină;

 

cum să aleg să dau din mâinile mele, ce să aleg pentru ei când tu împleteşti

căldura noastră cu pârghiile reci şi undele siropoase ale aerului umed din

care muşcăm sunt şerpii sunt clopoţeii sunt râşii subţiri ai deşertului?

Down to our Mell

 [ of Lost in Translation]

Ţine-mi gândurile în duna ta de somn, ţine-mi spuma
întinsă sub buze, ţine-mi mijlocul strâns până când din el
nu mai rămâne decât o caldă pâine pe care o s-o învinuim
când e să ne luăm fiecare deoparte mâinile.

Ţine-mi gândurile ţine-mi bărbăţia fă-mi cununiţe de ură 
în păr fă-mi despărţirea cu tine o cunună de nisip din care
păsările să fure pentru cuibul lor toate crenguţele uscate.

Măcar nu ne-am fi pus în firul sângelui care picură din inimă
spini grei şi alifii tari măcar nu nu nu nu ne-am pus în firul
care roşu se stinge pe aşternuturi măcar nu nu nu nu ne-am
mai fi legat laolată mâinile

- armele noastre reduse la patru mâini armele noastre reduse
la patru mâini, măcar din noi n-o să mai aspire întunericul
viaţa înmulţită măcar din noi n-o să mai existe moarte
şi acea viaţă o să se cheme Down to our Mell

scattered scattered scattered I say must I say must must
musn’t say death musn’t take god alike gospels if there
isn’t any death to scatter with.

http://www.youtube.com/watch?v=VEHUAlk0-Pk

Sharpness

               

 

Siguranţa cu care fetele îşi purtau cariocile pe foaie
-îmi credeam sufletul flămând şi-mi aspiram fundiţele de lumină
în apa rămasă-n pahar- că e linişte, că ziua se soarbe încet din
mulţimea formelor mâzgălite în rapelul umbrelei deschise
deasupra.
Îmi dezlegam voalul pus peste ochi sharpness norii nu sunt
grădina noastră norii nu ascund nimic dincolo de ei;

stelele sunt fundiţe galbene stelele sunt fundiţele cu care legam

desenele în copilărie- din pasta lor strălucitoare picură scursura

neantului de dincolo: zăpezile fericite, acolo le poţi ninge de câte

ori vrei într-o iarnă zăpezile golfului- acolo poţi urma vapoarele

de zahăr, somnurile piperate şi recuzita de lemn pe puntea lor

în care oceanul strănută criptele înguste ale pescăruşilor de aer

- streşinile pe care gâzele dormitează toată iarna nu sunt

grădina noastră palidă şi verde din care zmeii să se ascute pe cer

din care păsările să se precipite în murmure fine;

iarna, zăpezile golfului nostru nu sunt indiferente la picioarele
noastre goale, la frunţile noastre subţiri- zăpezile golfului sunt
reci şi calde. Îmbină mirosurile florale ale rondului bifat cu pietre
şlefuite de marmură, aşa cum lămâii fetelor mele parfumează în
conturul lor strâmb apa de la ţărm până la insulele din largul ei.

 

Watercolours

 

[of Dicocodino]

Deja se crapă de zi, se strică sub călcâiului uscat
pe care îl târăşti în Serene şi nu te prinzi de umerii mei.
I see you in Serene, când ţi-ai pierdut mâna cu care
să-nşiri scoicile de mătase şi căluţii de mare portocalii;
deja se punea între noi nisipul bazele on my side
bazele on your side, still, i was your only vowl dată pe spate
cu nuielele roşii care ţineau piersicile în drumul pe coastă,

plitele-s mai roşii deaia gemurile mai parfumate

- deja, între ce s-a lăsat pe fund şi ce s-a pus pe margini,
spuma întoarsă de flux, again, as a background,
we warm waters up as we sail mono-airs and blush,
asfinţitul ultimelor vase aduse la punte;

a a a nimic nu rămâne în picioare: e drumul lung în
portul înclinat pe seară, mai lung decât fuma care-i ia
dulceţii parfumul până tot ce mai respiră-i doar din
pâinea înmuiată acolo unde s-a stat prea mult şi zahărul
a oţetit miezul ei proaspăt,
şi din nou, din asta, înnod în urmă câteva veri
care doar împreună or să mai lege ţărmul piersicilor
de limba dulce a oceanului

- hawaiul era sarea albastră pe care o înghiţeam cu un
bol mare de supă,
i knew i get along with painting a day that stops
in Serene, i did it to lurch besides camping and saving
of Paul, who couldn’t be couldn’t have been little
doom of Serene’s chemicals.

Preview

 

Trăiesc din sufletul lor- cum erau ei alţii şi eu eram eu, de unde să-mi fi cules

zâmbetul care să-i fi minţit pe toţi de unde să fi luat căldura să mi-o pun

în piele, grădina din care vin eu grădina din care păienjenii îşi trag picioarele subţiri

şi verzi grădina prin care secerile trec doar primăvara când sensul lor e abstract

când sensul lor diluează sensul fânului când sensul lor nu se înţelege a fi echilibrul

din care li se ridică hotarele,

trăiesc în sufletul lor trăiesc în somnul ce se trage în verdeaţa grădinii mele

ei, ei alţii, nu-mi caută talpa pe care am subţiat-o în pasul copt pe pământ şi eu

 aceeaşi eu aceeaşi, nu clădesc o viaţă cu pielea mea subţire prin care sângele a încetat

 să mai crească tulpini şi foarfeci

 the rest that comes towards all the foster that never breaks beginings.

 

1 iunie

După ce am răscolit şi aranjat raftul cărţilor pentru copii, la închiderea programului de lucru, mi-am luat raniţa în spinare şi am mers să răsfăţ şi eu copilul din mine.  Am legat timpul de şireturi, ca să umble şi el mai încet, mai împiedicat, ca să se potrivească ritmului meu molcom.  Stând de vorbă cu o îngheţată care se plângea de căldurile ce cotropesc Timişoara, am surprins câteva imagini, printr-un ochi VGA, în care Piaţa Umirii îşi scălda copii în ultimele raze de soare ale zilei.

Nu prea se regăsesc copii în fotografiile mele, dar nu asta contează:

http://www.flickr.com/photos/27299107@N06/?saved=1

 

Plăcerile

                                        

Nimeni nu-ţi amputează plăcerile. Te regăseşti aievea în nopţile lor afumate. E frig, cuprul din suflet îţi mocneşte prelung, nu sunt nopţile lor bricheta ta în care gazul să se fofileze pe scântei neaprinse.
Că se înclinau la bătaia vântului, că nimeni nu-i putea ţine drepţi şi că erau frumoşi- e frig, zilele sunt cărămizi peste care se aşază nordul, zilele sunt baniţe pentru cocoaşa muncitorilor, zilele sunt căprui şi uscate.
Se găsesc aievea în stârvul gâştelor care zboară către oraşul cu automate de seminţe.

Că nimeni nu-ţi ştie plăcerile şi că nimeni nu-ţi aude urechea cum se îndoaie în movile, că nimeni nu-ţi e aievea strângătoare la mijloc sau filtru la pielea mâncată de vânt, că se întinde oraşul gâştelor peste minele de sare şi că nimeni nu-ţi poartă nopţile şi zilele, e să te regăseşti aievea în penuriile de castă, e să te regăseşti în membranele de plastic, e să te duci cu fruntea în foc, să iei scânteii umbra,
nimeni să nu-ţi îndrăgească mai mult decât tine plăcerile.